De ce să realizezi un eveniment hibrid?

Evenimentele hibrid au devenit din ce în ce mai populare în perioada COVID-19 și au continuat să fie o opțiune de luat în calcul chiar și după ce restricțiile au fost ridicate.

Unul dintre motive este faptul că destule persoane au rămas cu obiceiul de a evita participarea la evenimente ce implică un număr ridicat de participanți. Desigur, o altă categorie de persoane a așteptat cu nerăbdare să se poată vedea, îmbrățișa și să-și reia activitatea live, așa cum o știa înainte de 2020.

Cu siguranță networking-ul relevant se realizează față în față, însă nu trebuie să ignorăm faptul că din momentul în care ai descoperit că poți participa la un eveniment oficial, din confortul casei tale, participarea de acasă a devenit o opțiune serioasă în aproape orice context care implică o întâlnire. Gândește-te că nu mai pierzi timp pe drum, nu mai trebuie să alegi cu ce te îmbraci și nici nu mai trebuie să cauți și să găsești loc de parcare. 😁

Astfel, un eveniment hibrid îmbină atât dorințele participanților, cât și ale organizatorilor.

Conform www.virtualtradeshowhosting.com 86% dintre organizatorii de evenimente au obținut un ROI (Return of Investment) pozitiv în urma evenimentelor hibrid.

Posibilitatea oferită participanților de a participa fizic sau virtual, are darul de a crește audiența evenimentului tău. De asemenea potențialii sponsori prezenți în cadrul evenimentului vor avea parte de o vizibilitate crescută.

Mai mult decât atât, vei avea posibilitatea să inviți experți și profesioniști, relevanți pentru publicul tău, care să participe remote în cadrul evenimentului tău. Fapt care scade costurile operaționale.

În medie, costurile de organizare ale unui eveniment hibrid sunt cu aproximativ 30% mai scăzute decât în cazul unui eveniment clasic.

Pe scurt, iată de ce este relevant să organizezi un eveniment hibrid:

  • Pentru ca evenimentul tău să ajungă la cât mai multe persoane
  • Audiența ta este distribuită geografic în mai multe locații
  • Capacitatea fizică a sălii este limitată, iar în online nu ai aceste limite
  • Creezi automat și conținut digital, pe care ulterior poți să-l utilizezi pentru remarketing
  • Oferi sponsorilor oportunități crescute de vizibilitate și plasare a produselor/serviciilor.

Citește în continuare cum se realizează Planificarea unui event hibryd!

Iti place ce vezi?

Ia legatura cu noi acum
pentru viitorul tau eveniment.

Share this post